Eclipsă emoțională..

Dragul meu, mi-ai pășit blând prin suflet cu tălpile ce păreau că macină nori îmbrăcați în întuneric. Plângeau brazii în miezul nopții și mă priveai prin ochii lunii precum cerul gol ce oftează la dorul unei constelații. Te-am trăit aproape orb și te-am iubit cu o tăcere violentă al cărui ecou încă îmi respiră ascuțit printre coaste. Mi-ai răvășit pielea în atingeri acide cu degetele pătate de o dorință obscură și mi-ai adâncit întreaga existență dezarmată în brațele tale atât de adânc încât mi-am pierdut conturul pe pământul rece în locul în care ploaia a gemut a liniște. Efemer, timpul în care te-am gustat printre zâmbete s-a risipit într-un ghem de brumă emoțională și luna a început să îmi coase pe umeri un dor al răsăritului privit prin ochii tăi cruzi. Pășește-mi din nou prin suflet, să cerni litere în palmele tăcerii ce ai sădit-o în mine și să te consum pe de-a-ntregul într-o ultimă respirație. Te aștept în brațele nopții să îți ofer dorul în dar, să îl trăiești tu pentru amândoi..