Devorează-mi crud, emoție cu emoție, mușcă-mi avid din existență. Învelește-mă în dorință și zgomot, pătează-mi coapsele cu pielea ta și poartă-mi respirațiile în palmele tale precum un poem erotic. Pare că te cunosc din timpuri vechi, de pe vremea când te conturam evaziv și fictiv printre rândurile non-sensului existențial pe care încercam să îl ucid. La intersecția privirilor noastre s-au izbit atât de brutal valurile de nisipul colorat de întuneric încât realitatea și-a pierdut conturul în sânul unei constelații emoționale ireal de palpabilă. Asemeni stelelor în miezul cerului sufocat de nori, mi-ai dansat atât de blând printre prezențe bolnăvicioase încât mi-ai dezbrăcat mintea de tot ce înseamnă trecut sau viitor și mi-ai pătruns adânc într-un prezent ce pare insuficient de poetic să ne zugrăvească în litere. Permite-mi să îmi liniștesc amprentele într-o dimineață de august în îmbrățișarea unui răsărit și să-ți gust din existență la umbra postludiului unei ploi domoale de vară ce ne îmbracă trupurile în respirații violent de acute. Sărută-mi stelele de pe obraz și savurează-mi lumina lunii ce mi se prelinge plăcut pe piele învăluidu-mă într-o liniște sublimă.
Un tremur al punctelor răsună mut printre cuvinte pentru că nu îmi doresc să-mi fii efemer..
Simona Ștefania 