Încă am dorința nestăvilită la cuvintele tale ce se lovesc puternic de pereții pieptului meu. Te simt cum mă cuprinzi în palme cu privirea și în ochii tăi ard dorințe. Dar literele tale încep să se despice ușor, în asfințituri asimetrice și o ploaie de defecte ți se prelinge pe piele. Gura ta împrăștie gloanțe amare și pare că ți-a secat de-o vreme rezerva de miere din dicționarul sufletului tău.
În goana noastră de-a colora fiecare zâmbet, am început să zugrăvim întunericul cu smoală, cu gândul că vor înmuguri curcubee peste noapte. Atunci am gustat pentru prima oară aroma dulce – acrișoară a egoismului ascuțit. Și am creat o furtună emoțională ce a devastat întreaga ordine a gândurilor.
În momentele în care răbdarea se scurge rapid în clepsidră, hrănește-ți sufletul cu punctele de suspensie din farfuria dragostei noastre, crude și mucegăite. Îmbrățișează-mi blând prezența și nu îmi mai construi în gând dorința de a fi fără tine.
Simona Ștefania 