Un strigăt șoptit..

Într-o clipă de neatenție, mi-am pierdut sufletul în umbra brațelor tale, potrivindu-mi trupul. Plonjând între realitate și metafore, am ucis timpul ce ne-a îndepărtat și mi-am rezervat curajul de a te evoca. Un ecou surd s-a prelins prin timpan, pe buze au început să îmi tremure cuvinte, îndoliate de amărăciunea rămasă sugrumată de un ultim fir de speranță și trupul l-am regăsit înmărmurit. Ți-ai îngropat cele din urmă litere în mintea mea, iar în piept, râvniri nemiloase. Ai trezit în mine emoții stinse, iar mai târziu, întunericul ochiilor tăi m-a cuprins puternic într-un abis neîntrerupt. Din liniștea ce-am resimțit-o până în măduva oaselor, m-a cuprins un fior ce îmi sugruma fiecare gând despre tine, obligându-mă să te descos din amintiri  și să te disec în milioane de particule.

Noi doi, dragul meu,  ne-am iubit mai mult decât ne era permis, pentru un timp atât de mărginit. Dese ori, mă pierdeam printre zâmbetele tale încât pierdeam noțiunea timpul și te îmbrățișam atât de puternic ca într-un târziu să conștientizez că nu o să dețin niciodată puterea de a-ți îndepărta amprentele de pe trupul meu. Acum îmi oglindesc sufletul în pântecul unei umbre și încerc să îmi potolesc pofta lacomă de a-ți cuprinde trupul într-o dragoste nestinsă..

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s