Doar o mască superbă distrusă de timp..

Cuvintele îmi sunt goale de suflu. Străbat litere pentru a cuprinde în brațele mele cifrele eternității și am avut curajul să cred, orbește, în ea. Un blestem cuprins de iubire, reprezinți tu, trup fără suflet. Dar de brațele tale, trupul meu și-a lepădat dependența, cu mult înainte de a te abandona. O mască superbă ți-a fost chip, păcat că timpul te-a ridat și puteam să te privesc printre crăpăturile severe. Cât amar porți în sufletul tău clandestin, n-am putut înțelege, niciodată. Ce-am înțeles, însă, m-a învățat timpul, m-a purtat în brațele sale îmbătrânite și mă strângea strâns când ploaia răsuna prelung. Și ce-am putut să-mi însușesc, cu bună credință, a fost curajul de a trăi prin propria ființă, curajul de a îndrăgi suflete colorate, nicidecum veșnicul blestem de a colora un suflet incolor.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s