Gândurile tale..

Mi-am amintit de zâmbetul ei și de privirea ei pătrunzătoare. M-am îmbătat de zeci de ori în secretul nopții din ochii ei și ca un dement, pariez că dacă i-aș mai privi o dată, m-aș lăsa sedus. A fost o perioadă în care eram, pur și simplu vrăjit de privirea ei, mă întuneca gândul că ei nu o să mă mai privească pe mine și mai ales, faptul că nu o să mă mai privească în modul în care ea obișnuia. În acea perioadă, îmi putea cere chiar și o stea, m-aș fi cocoțat pe o scară imensă, m-aș fi ars în întunericul nopți ca să ajung în fața ei, ca în palmele ei să-i plantez o stea. Se spune că în fiecare dintre noi există o persoană pe care o cunoaștem doar noi înșine, eu cred că ea era întotdeauna la fel, vizibil transparentă în prezența mea, iar atunci când pleca, își schimba cu totul universul. Era ea, atât de mirifică prin prezența ei chiar dacă nu dădea din coate pentru atenție, ci primea atenția tuturor  gratis, fără niciun efort. Când a plecat, am rămas fără inimă, la propriu, m-a înrăit dorul de ea, m-a făcut să disper la gândul că niciuna nu o să-mi fie alături, pentru că pur și simplu nu e ea și mi-am pierdut ani printre străine, doar în goana aceasta continuă și aberantă. Zile treceau, totul era la fel, gol. Îmi doream să schimb rolurile, să fie ea în locul meu, să dispere ea în locul meu. Dar mă linișteam de fiecare dată, îmbrățișând gândul că așa ne-a fost dat să fim noi. Iubeam felul în care îi făcea pe ceilalți să zâmbească, chiar dacă interiorul ei era spulberat și uram cu disperare când ierta oamenii. Spunea că fericirea nu vine niciodată când tu nu ești împăcat cu trecutul, iar, acest lucru, poate o elibera de trecut, dar se vedea în privirea ei cum o întrista că oamenii dragi o răneau cu nerușinare. N-am mai văzut-o de ani buni, nici măcar nu știu cum mai arată zâmbetul ei, îl văd doar în visele mele lăuntrice, în agonia pe care o duc zi de zi, dar un lucru îl știu sigur, ea și-a păstrat sufletul pur.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s