Doar un gol..

Scriitorii își folosesc amintirile pe post de combustibil pentru scris, își îmbibă cuvintele în veninul iubirilor trecute, sau le trântesc de podeaua veche și amară a gândurilor până ce putrezesc și le sugrumă sub un preș prăfuit. Iar un scriitor ce a rămas fără combustibil, s-a închis, adânc, în sufletul lui. Atât de adânc, încât nici trupul nu i se mai poate vedea de paginile rupte, cuvintele șterse de guma timpului și iubirile prăfuite de orgoliul prostesc ce a instalat un zid intact între două trupuri. Se spune că dacă un scriitor se va îndrăgosti de tine, tu nu vei muri niciodată, dar cum este atunci când scriitorul este secat de cuvinte din cauza iubirii? Cum este atunci când nu își găsește puterea să-și amintească golul sufletului ca pe o capodoperă, ci doar ca pe un simplu gol? Un gol, în care s-a avântat mult, atât de mult, încât nu mai găsește o cale de ieșire. Cum numești un scriitor stăpânit de dorințe puternice de liniște, dar care nu își mai găsește liniștea în cuvintele sale?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s